Details

Multe de zis

Puțini dintre cei care mă cunosc știu că poezia este una din iubirile mele ascunse. Aș putea să mă cufund într-un volum de poezii, de preferabil Păunescu, fără să mă mai trezesc vreodată la realitate.

Recent am descoperit, printre colegii mei de la faculta aia pe care n-am prea frecventat-o în ultima vreme, o inspirație. Parcă ar fi așternut pe hârtie sau, – aici –  pe un blog, tot ce simt sau gândesc uneori.
O cheamă Raluca și eu sunt cea mai înfocată cititoare a ei. Fără comentarii. Câteva dintre versurile ei le am
deja impregnate  în minte. 
Fiecare vede poezia cum vrea. Pe mine nu mă interesează rima, doar ce transmite. Și Raluca transmite atât de multe emoții prin cuvinte și are atâtea de zis, încât mi-e greu să nu vă fac cunoștință cu ea.

Vă arăt câteva dintre poeziile mele preferate.


                    tu împingi umanitatea din mine spre lumină

                                               eşti omul cu care mi-aş împărţi întreaga existenţă
                                                estompând poate uneori efectul cromatic
                                               pe care-l ai asupra tuturor femeilor
                                               şi numai eu ştiu ce lupte seculare am cu
                                           viruşii iraţionalului
                                           de fiecare dată când o altă femeie se apropie
                                        de tine
                                            memoria rugurilor ce le număr pe degete
                                         noaptea
                                      conştiinţa solidarizării
                                     aş improviza de dragul tău o nouă limbă
                                    doar să-ţi pot auzi râsul matinal întreaga zi
                                    ai o puritate şireată mai ales când invizibilul tău malefic
                               mă supune la grele încercări
                            mă obligi să te trimit fără şireturi
                             în tufişuri cepe şi ridichi
                           mă gândeam acum că există o eternitate
                             într-o singură frunză
                             fără să-mi dau seama aşa s-a lipit şi sufletul
                          meu de al tău

……………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………..

n-am vrut niciodată nimic din lumea asta


                    „pe lumea asta, prietene, sunt două feluri de oameni: cei cu arme                   încărcate şi cei care sapă. tu sapă” (Clint Eastwood)

                             dacă am plâns am cerut iertare şi când n-am greşit
                      a fost pentru că găseam în Tine liniştea
                              n-a fost niciodată vorba de a demonstra altcuiva
                           decât Ţie cum sunt
                         cine sunt
                         şi câte pot face

                                continuă să tai bucăţi din mine
                             ştiind că nicio fiinţă umană nu va înţelege durerea
                     nici eliberarea pe deplin

                          mi-ai dăruit ieri o pace necunoscută
                       poate tăcerea celor din jur
                      ascunde vină şi ruşine
                               dar eu nu mai am nimic de împărţit cu
                              poporul Tău în afară de câteva gropi
                              în care să le arunc ura ce mi-o poartă


………………………………………………………………………………………………………………………………………….
……………………………………………………………………………………………………………..

    nevoia de lumină


                                 când durerea alege să poarte un nume atunci
                              seamănă cu o batistă folosită
                           în dimineaţa asta nimănui nu-i pasă dacă viaţa
                           are sau nu bilet la metrou
                           se spune că oamenii sunt predestinaţi să se întâlnească
                           atunci realizez că serile mele sunt mai cumplite
                         decât o pneumonie căci uit des unde îmi sunt
                             degetele
                          ochii
                          inima

                                  de undeva zâmbetul tatei îmi dă forţa să mă
                        ridic

                                 cu gândul ăsta se trezeşte un om simplu
                                care nu mai vrea să strivească nimic în pumn
                                 şi lasă ninsorile să fie împrumutate de o voce
                         dragă

                                şi nu am motiv mai frumos de a trăi decât
                            pentru tine, tată

Ralucăi îi mulțumesc pentru că a acceptat ideea mea. O admir tare mult și o felicit pentru talent.

Pe voi vă invit cu mare drag să-i vizitați blogul, merită. 


http://ralucablezniuc.blogspot.ro/

♥,
Carmen
Anunțuri

2 gânduri despre „Multe de zis

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s